In general ma obosesc oamenii prea vorbareti…nu de putine ori prefer sa stau singura si linistita decat in compania lor. In tren mereu ma feresc sa am vecini de compartiment dornici de conversatie. Si totusi…

            Sunt persoane care au un stil deosebit de placut, un umor acid si spirit critic pe care nu si le pot pune in valoare altfel decat vorbind mult; mi se pare o delectare sa stai in compania unora ca ei…(nu pot sa nu exemplific, si, desi nu am decat lucruri de lauda de spus despre personajele la care ma voi referi, le voi proteja identitatea specificand numai initialele lor) : de pilda, imi amintesc o zi din ultima sesiune, cand am stat de vorba cu S., prietena colegei mele C., incepand de cand s-a lasat seara pana dupa 3 noaptea…nu am simtit cum a zburat timpul, si chiar si atunci, desi eram obosita, mi-ar fi placut ca discutia sa nu se fi incheiat pentru ca era un fel de oboseala placuta.

            Tot in perioada aceea, amicul meu D. mi-a facut o vizita, fiind nervos din cale-afara deoarece intarse intr-un puternic conflict cu cineva; si timp indelungat nu s-a oprit din vorbit (si din injurat, fumat tigara de la tigara si izbit cu pumnii in pereti, dar asta e alta poveste )…si din nou nu m-a agasat vorbirea aceasta neintrerupta, pentru ca nu ma simteam datoare sa intervin (de fapt, cred ca nici nu ar fi fost de dorit sa intrerup acel monolog din moment ce omul venise sa se descarce, nu sa ma asculte) si in al doilea rand pentru ca subiectul nu ma plictisea cum s-ar fi intamplat daca ar fi fost legat de motoare sau afaceri sau fotbal

           O alta situatie care-mi vine acum in minte, in care am fost bucuroasa ca exista oameni care stiu sa intretina o discutie, a fost de fapt continuarea celor povestite mai sus; dupa ce s-au mai calmat oarecum spiritele, am decis sa ne inecam amarul intr-o halba de bere…numai ca cea mai apropiata terasa, Gösser, era full; norocul nostru a fost ca ne-a zarit de la o masa o colega de-a mea de serie, pe care o stiam din vedere si care, observand ca nu mai aveam loc in alta parte, ne-a poftit sa stam la aceeasi masa cu ea si interlocutoarea ei. Am acceptat, dar nu cu toata inima, pentru ca ma gandeam ca va fi destul de stanjenitor, caci ne cunosteam foarte vag si nu aveam subiecte comune de discutie. Dar temerile mele s-au dovedit a fi nejustificate, pentru ca D., fiind atat de comunicativ, a reusit sa uite sau sa-si ascunda problemele sub o masca vesela si sa creeze o atmosfera de buna dispozitie, imprietenindu-se rapid cu comesenele noastre.

          Cred ca pana la urma afirmatia cu care am inceput postul ar trebui putin nuantata ca sa fie intru totul adevarata; persoanele pe care le simpatizez pot vorbi cate in luna si in stele ca tot nu ma plictisesc, cele pe care nu le agreez pot sa spuna chiar lucruri interesante ca tot nu ma incanta, iar cele care-mi sunt indiferente sau despre care nu mi-am format inca o impresie prea clara as prefera sa nu vorbeasca exagerat de mult cand nu e absolut necesar…decat daca au intr-adevar ceva de spus.